La apx.5 km distanță de Vila Chic M, în satul Peștera, la o altitudine de 950 m, se află una din ariile protejate de interes național, Peștera Liliecilor sau Peștera Mare sau Peștera Bădichii.
Formată ca urmare a fenomenului de eroziune a muntelui calcaros de unul din afluenții pârâului Valea cu Calea, numele peșterii provine de la existența unei colonii numeroase de lilieci, din interior.
Cu toate că pestera a fost semnalată cu multe secole în urma, explorările și studiile asupra acesteia au prins a începe abia la sfârșitul secolului trecut, de speologul Iuliu Caran, el fiind și realizatorul primului marcaj spre aceasta.
Peștera Liliecilor este o peșteră ușor de vizitat, are o lungime de 370m din care 109m de galerie activa si o denivelare de 10m.
Important de menționat este faptul că peștera este o una caldă, cu umiditate moderata, presărată cu multe formațiuni calcaroase, cu „lacrimi ale pamântului” si
cu camere care au tavan cu colorit diferit. Curge chiar și un pârâiaș prin interiorul ei, ceea ce creează pentru lilieci, un mediu propice de trai.
Cu toate că pentru a o vizita nu ai nevoie de un echipament special,o lanternă fiind suficientă, este recomandat să ai un echipament de protecție pentru evitarea murdăririi cu argilă sau cu ”guarno” (excremente ale liliecilor)
Mai multe informații, poți citi AICI